Înmormîntarea lui Necati Aydin

By cornelm

Trupul neînsufleţit a lui Necati Aydin a fost transportat cu avionul din Malatya în Izmir unde a fost înhumat. Funeraliile au avut loc la Biserica Baptistă Turcă din cartierul Buca. În această biserică am slujit în ultimii doi ani cu grupurile de studenţi cu care am fost în Turcia. Chiar în luna aprilie noi ne-am întors din Turcia în ziua de 18 când fraţii noştri au fost ucişi. Au participat sute de credincioşi şi nu numai din din Turcia şi din alte ţări.

Shzema, soţia lui Necati, marturisea că “moartea lui a fost plină de înţeles. El a murit pentru Hristos, şi a trăit pentru Hristos. Mă bucur că Domnul mi-a dat un asemenea cadou. Vreau să fiu meritoasă a acestui cadou”

Personal am fost zguduit de ceea ce am auzit ca s-a întamplat cu Necati şi ceilaţi doi. “unde era Dumnezeu atunci?”, se întrabă unii. Dumnezeu era cu ei.

Câteva imagini de la înmormântare transmise de televiziunea turcă, când soţia lui Necati a avut o scurtă mărturie. Cand am ascultat cantarea de la finalul acestui video montaj, mi s-a zburlit pielea pe mine. Am cântat această cântare cu fraţi din Turcia

2 Răspunsuri la “Înmormîntarea lui Necati Aydin”

  1. evedyahu spune:

    Frumos…Domnul sa binecuvinteze familia si sa te ajute si pe tine sa fi un slujitor credincios acolo unde vei merge. Dupa cum vezi, chiar si in Turcia (care e una din cele mai libere tari ‘musulmane’) e o mare batalie spirituala.

  2. cornelm spune:

    Legal există libertate religioasă, dar practic, nu. Stiu zone în care bisericile micuţe sunt hărţuite, fugărite, bisericile cu geamurile sparte în fiecare săptămână. Dar cu toate acestea sunt oameni care se dedică lucrării de acolo.

Lasă un Răspuns