Nu ştiu cât de mult ne mai amintim perioada comunistă când părinţii, bunicii şi străbunicii noştri stregau în rugăciune către Dumnezeu ca să vină peste Romania vremuri când Evanghelia să fie predicată în libertate. Iată că noi suntem urmaşii binecuvântărilor pe care ei le aşteptau. Evanghelia se predică la radio, televiziune, în săli de sport, în săli de cultură, dar şi pe stdioane.
Dacă în vechime arenele erau folosite pentru jocuri sportive, lupte între gladiatori şi torturarea creştinilor, iată că în vremea noastră sunt destinate şi predicării Evangheliei. Nu ştim prea multe lucruri pe care le rosteau martirii când mureau în arene, dar cred că se rugau ca Dumnezeu să aducă vremeuri când pe arene să fie predicat Cuvântul Adevarului.
În sensul acesta avem astăzi multiple exemple când Evanghelia este predicată în arenele destinate sportului. La Timişoara s-a încheiat timpul de evanghelizare de pe stadion. În alte oraşe din ţară continuă. În 09 iulie la Cluj Napoca pastorul Paul Negruţ, pastor al Bisericii Emanuel din Oradea şi rector al Universităţii Emanuel din Oradea, va predica Evanghelia. Apoi în următoarele zile va fi la Bistriţa şi Bacău. Va fi însoţit de grupul Speranţa care va cânta spre slava Domnului.
Dacă înaintaşii noştri se rugau pentru vremuri de libertate, astazi noi care suntem benificiarii acestei binecuvantări trebuie să rămânem în rugăciune ca Dumnezeu să mântuiască Romania.
Fiţi binecuvântaţi
octombrie 2, 2008 la 5:13 pm |
Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul http://www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe gay-i care vor sa renunte la homosexualitate. Dorim sa stim daca sunteti de acord sa facem schimb de linkuri.