Mărturia unei absolvente a Universităţii Emanuel din Oradea despre modul în care şi-a văzut împlinit visul copilăriei.
Încă de la vârsta de 7-8 ani am visat să merg în misiune în China (pe-atunci mi se spunea ca seamăn a chinezoaică). Ceea ce m-a motivat să doresc a merge în această ţară a fost conştienţa faptului că acolo oamenii se închină unui dumnezeu fals şi au nevoie să cunoască Adevărul. Anul trecut (octombrie 2008) Dumnezeu mi-a dat în sfârşit oportunitatea de a ajunge în China. Am fost în 4 oraşe din partea de nord-vest a Chinei: Xining, Tongren, Lanzhou şi Urumqi. M-au impresionat în mod special oamenii, primirea lor prietenoasă şi ospitalitatea lor, însă în acelaşi timp, m-a întristat enorm existenţa piedicilor în vestirea Evangheliei. Sub guvernul comunist, nu este doar interzisă propovăduirea Evangheliei (iar cei care nu se supun sunt persecutaţi, torturaţi, ucişi, sau incluşi într-un program de reeducare – mai bine zis de spălare a creierului) ci, în mod special, minţile oamenilor sunt modelate după gândirea ateistă. Printre religiile declarate oficial în China se află şi ateismul, budismul, islamul (1-2%), creştinismul – aproximativ 3-4% (creştinismul de stat – la fel ca în România comunistă, este controlat de guvern). Deoarece în echipa noastră eram 3 persoane care dorim să mergem în China pe termen lung, această misiune a avut rol de iscodire a “ţării promise”. De aceea, în mare parte, activităţile noastre s-au axat pe sprijinirea misionarilor de acolo şi pe cunoaşterea felului în care am putea să ne implicăm pe termen mai lung. Misionarii cu care am lucrat au fost încurajati prin prezenţa noastră acolo, unii dintre ei au mărturisit că, nevăzând nici un rezultat în munca lor, doreau să renunţe şi să se întoarcă în ţara lor, şi majoritatea ne-au mărturisit că se roagă de multă vreme ca Dumnezeu să trimită echipe care să-i susţină în lucrarea pe care o fac. Am participat la întâlnirile cu “Familia” – cum numeam biserica acolo, am organizat evenimente sportive, în cadrul cărora am făcut evanghelizare, şi, de asemenea, prin întâlnirile în cadrul unei cafenele de la universitatea din Xining, pentru practicarea limbii engleze, am încercat, prin discuţii despre sărbătorile creştine, să-L prezentăm pe Isus şi lucrarea Sa pe pământ. Acest lucru era destul de riscant, având în vedere atitudinea autorităţilor chineze faţă de creştinism. Unii dintre misionarii de acolo conduc proiecte sociale (pentru copii cu handicap, pentru copii abandonaţi, pentru adolescenţi..) în care i-am sprijinit şi noi. Fiind conştienţi de marea nevoie de rugăciune, am organizat şi marşuri de rugăciune, iar în timpul unui asemenea marş, o misionară din Anglia care era cu noi, a evanghelizat un copil musulman, care s-a arătat foarte interesat să afle cât mai multe lucruri despre Isus. La un alt marş de rugăciune, în oraşul Urumqi, ne-am rugat pentru întărirea bisericii locale, deoarece, în primele luni ale anului au fost prinşi mai mulţi păstori din Urumqi, Kashgar şi alte localităţi din provincia Xinjiang, iar biserica era persecutată. Încă mai erau trupe militare prin oraş, iar universităţile erau strict supravegheate, în mod special acelea în care se aflau studenţi străini. O tânără indiancă, studentă a limbii chineze în Urumqi, ne-a povestit despre un păstor din acest oraş care a fost închis sub acuzaţia de a fi întreprins acţiuni teroriste. Ea îl cunoştea îndeaproape pe acest păstor. Soţia acestuia rămasă singură, cu doi copilaşi sub 5 ani, trebuia să îngrijească de copii şi în acelaşi timp, să lucreze pentru a-i putea duce lui de mâncare, deoarece acolo nu primea nimic. Tânăra ne-a povestit cum, cu faţa senină, păstorul lua din mâncarea lui şi o împărţea cu alţi prizonieri, deschizând în acest fel o portiţă de a le vesti acestora Evanghelia. El urma să fie executat în luna mai, însă, datorită pregătirilor pentru jocurile olimpice din perioada verii, guvernul a amânat execuţia. În momentul în care ne povestea, tânăra nu mai ştia nimic despre el, era însă foarte înspăimântată, iar biserica locală era risipită şi îngrozită. Acesta este doar unul dintre multele evenimente de acest fel care au loc încă în China. Totuşi, deşi persecutată, biserica din China creşte, mii de oameni se întorc la Dumnezeu şi Îl caută din toată inima lor! Ceea ce putem face noi acum, este să plângem pentru fraţii noştri care suferă, să ne rugăm pentru întărirea lor în credinţă şi în propovăduirea Adevărului şi să ne bucurăm pentru felul în care Dumnezeu Îşi face lucrarea prin ei în continuare. Şi, de ce nu? – să mergem şi noi să răspândim Adevărul!
Fiţi binecuvântaţi!!!
